Sa nu vă urcaţi la volan până când nu verificaţi buna funcţionare a sistemelor de frânare, direcţie şi iluminare.
Curăţaţi bine maşina, asigurându-vă că parbrizul, luneta, farurile, stopurile şi oglinzile laterale vă oferă vizibilitate maximă asupra drumului.
Folosiţi pneuri de iarnă, nu înainte însă de a verifica presiunea acestora.
Să nu vă lipsească din portbagaj săculeţul cu nisip, lopata pentru îndepărtat zăpada, cablul de tractare, vesta reflectorizantă, triunghiul reflectorizant pentru semnalizarea avariilor şi trusa medicală. Dacă aveţi toate acestea, alegeţi-vă destinaţia şi porniţi la drum.
În trafic, adoptaţi o conduită preventivă în conducere şi adaptaţi viteza condiţiilor meteo-rutiere, îndeosebi pe drumul în curbă şi în pantă. Vă reamintim că limitele de viteză pentru circulaţia pe timp de iarnă sunt de 30 de km în localităţi, respectiv de 50 de km pe oră în afara acestora.
În actualele condiţii, când drumul este acoperit cu polei sau mâzgă, iar ceaţa este un fenomen atotprezent, prudenţa este factorul esenţial în deplasare.
Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Nu în ultimul rând, păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precedă pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune.
Pietoni, vă recomandăm să manifestaţi o atenţie sporită când intenţionaţi să traversaţi partea carosabilă, să circulaţi numai pe trotuar, iar când acesta lipseşte, pe acostamentul din partea stângă a drumului pe sensul dumneavoastră de mers, iar dacă sunteţi nevoiţi să circulaţi pe marginea drumurilor naţionale, purtaţi pe haine o sursă de lumină reflectorizantă vizibilă din ambele sensuri.
In fiecare iarna, zeci de accidente se petrec pe drumurile noastre. Si in fiecare iarna, politia va avertizeaza: mergeti incet, ganditi-va la ce este in fata dumneavoastra, pastrati distanta intre autovehicule, accelerati si franati progresiv, stationati numai daca situatiile o impun si faceti acest lucru in afara partii carosabile .
Desigur aceste sfaturi poate nu previn toate coliziunile, insa intelegerea si punerea lor in practica pot reduce numarul accidentelor. Constructorii de automobile isi fac treaba, si doteaza automobilele cu sisteme de siguranta, insa mai trebuie si noi soferii sa ne-o facem pe-a noastra.
Cele mai neplacute zile pe drumuri sunt acelea cand da ninsoarea sau viscoleste, timpii de tranzitie nefiind, de obicei, suficienti pentru multi dintre noi ca sa ne adaptam noilor conditii de mers, uitand de cele mai multe ori cum se circula pe zapada sau polei.
Categorii periculoase
Problemele grave sunt create de trei categorii de participant la trafic: soferii fara experienta sau cei inabili, care nu percep schimbarile meteo si nu inteleg cum sa reactioneze; aceia care sofeaza ca si cum nu s-a schimbat nimic in starea vremii; si ultima categorie o reprezinta aceia care cred ca respecta legile, motivand de multe ori ca, “daca indicatorul de limitare a vitezei arata 130 km, ei cu atat merg respectand indicatorul”, neluand in considerare starea drumului, vizibilitatea si ceea ce se intampla in fata. Curatenia este de baza.
Exista cativa factori care apar in multe dintre coliziuni; tractiunea, vizibilitatea (abilitatea soferului de a vedea clar drumul si aria din fata sa, suficient de bine pentru a reactiona in timp util) si maniera in care conducem automobilul. Cel mai important lucru ca sa ne ferim de accidente este sa ne rezervam timp de accelerare si de franare si sa ne pregatim automobilul pentru iarna. Acesta inseamna sa ne curatam masina, sa ne asiguram ca geamurile, oglinzile, farurile si stopurile sa fie curate si vizibile. De multe ori observam in trafic soferi care zac pe volan si “zaresc” printr-un hublou “racletat” in parbriz. Nu bagati intr-a intaia pana nu curatati si nu decongelati parbrizul!
Pe drum controlul este cheia Puteti evita pierderea de tractiune sau patinarea accelerand usor si franand progresiv, nebrutalizand pedala. Dupa ce ati plecat de pe loc verificati tractiunea pe drum inainte de a ajunge la un stop sau semafor.
Tineti piciorul pe covoras si apasati gentil pedala de acceleratie sau de frana pentru un demaraj precis sau pentru inputuri eficiente pe frana. Nu blocati franele, apasand cu forta pedala de frana.
Daca aveti ABS, amintiti-va ca pe polei sistemul cere o distanta mai mare decat cea obisnuita pentru a opri masina. ABS-ul nu va opreste masina mai repede, ci mai sigur, tinand masina pe trasa – blocarea rotilor duce la pierderea de control in directie.
Franarea preventiva
Specialistii in prevenirea accidentelor ne spun ca prevenirea coliziunilor este in directa legatura cu felul in care apasam pedala de frana si unde privim. Acestia sugereaza ca sa incepem sa practicam franarea preventiva, tinand piciorul pe podea in timp ce alternativ se apasa frana si acceleratia cum am precizat mai sus.
Panica nu ne salveaza
Cu ochii mari si privirea inainte scrutand orice portita de scapare in caz de eschiva, puteti reduce impactul unei reactii aparute in urma panicii si puteti imbunatati controlul asupra volanului. Daca simtiti ca incepeti sa alunecati la un stop sau spre un obiect stationat pe carosabil, priviti inainte si cautati o cale de scapare. Daca inchideti ochii si nu mai priviti inainte, picioarele si miinile vor reactiona necontrolat. Amintiti-va: acolo unde ajungeti este acolo unde miscati volanul. Este de asemenea recomandat sa franati in linie dreapta inainte de actionarea volanului. Daca miscati volanul in urma unei eschive si dupa aceea franati, rotile se vor bloca mai rapid. Insa eschiva fara frana, de obicei, duce catre lucruri urate.
Prevenirea este cea mai sigura medicatie
Dar nu asteptati ca lucrurile neplacute sa se intample. Cautati un teren necirculat unde puteti exersa diferite manevre descrise aici. Mergeti intr-o parcare goala, blocati franele, lucrati cu volanul si invatati sa tineti automobilul sub control in conditii de polei sau aderenta scazuta. Toti avem nevoie sa ne reamintim manevrele cand conditiile meteo se schimba.
Nu uitati:
* Daca este necesar sa conduceti pe vreme rea de iarna, planuiti inainte deplasarea si asigurati-va ca aveti suficient combustibil. Incercati sa aveti in permanenta rezervorul pe jumatate plin.
* Fiti alert, odihnit si sobru la volan. Verificati-va oglinzile si imprejurimile controland sistemul de climatizare, racirea si incalzirea inainte de plecare. Amintiti-va sa aprindeti farurile ( faza de intalnire) pentru ca luminile de zi nu includ si blocurile optice spate la multe masini.
* Daca vizibilitatea devine redusa, gasiti un loc sigur unde sa iesiti de pe carosabil cat se poate de repede. Este ideal sa gasiti o parcare, sau o zona protejata. Daca drumul este singura optiune iesiti de pe el cat de repede puteti. In conditii de vizibilitate redusa, dati drumul la luminile de avarie pentru a alerta alti soferi.
* Verificati vremea si conditiile de drum inainte de a porni masina. Plecati din timp, ca excursia voastra sa nu fie periclitata daca vremea se strica. Asteptati ca vremea sa se imbuneze. Planificati din timp calatoria si anuntati pe cineva despre ruta voastra si despre ora la care estimati ca veti ajunge, in cazul distantelor mari. Daca vremea se inrautateste, intoarceti-va din drum sau cautati un refugiu. Folositi pe cat cu putinta drumurile principale si conduceti cu grija, adaptandu-va viteza la drum si la conditiile meteo.
* Purtati haine calduroase, care nu va limiteaza miscarea, luati apa suficienta si mancare nonperisabila. E important sa aveti un telefon mobil incarcat la voi.
Recomandari: Biroul Politiei Rutiere Mangalia

| < Anterior | Următor > |
|---|
Ultima actualizare (Luni, 28 Decembrie 2009 19:11)
Noutăţi
| A N U N T |
PRIVIND CONDIŢII DE RECRUTARE ŞI ÎNSCRIERE A CANDIDAŢILOR LA ACADEMIA DE POLIŢIE „A.I. CUZA” BUCUREŞTI – FACULTATEA DE POLIŢIE, ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII A SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII, INSTITUTUL MEDICO-MILITAR, ŞCOLILE DE AGENŢI DE POLIŢIE ŞI INSTITUŢII DE INVĂŢĂMÂNT ALE MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIOANALE PE LOCURILE APARŢINÂND MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR SESIUNEA 2010 Art. 1 - (1) Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa recrutează candidaţi pentru concursul de admitere în Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie şi pentru Academia Naţională de Informaţii a Serviciului Român de Informaţii, Institutul Medico-Militar, şcolile de agenţi de poliţie şi instituţii de învâţâmânt ale Ministerului Apărării Naţionale pe locurile Ministerului Administraţiei şi Internelor |
| Citeşte mai departe... |
Telefoane:
0241.750.199
0756.201.404







![]() | Azi | 305 |
![]() | Ieri | 202 |
![]() | Saptamana aceasta | 974 |
![]() | Saptamana trecuta | 1661 |
![]() | Luna aceasta | 5166 |
![]() | Luna trecuta | 4765 |
![]() | Total | 45066 |
IP dvs.: 38.107.191.85
,
Azi: 29 Iul, 2010




















